A fost unul dintre cei mai cunoscuţi miniştri de la noi, de după Revoluţie, dar, de câţiva ani, s-a retras complet din politică şi, după cum se observă în imaginile obţinute recent de CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a ajuns de nerecunoscut. Politica a rămas, însă, marea dragoste a fostului premier de 10 zile Alexandru Athanasiu, care nu se poate abţine să nu discute pe îndelete despre subiectele aflate la ordinea zilei, chiar şi atunci când se află cu soţia la cumpărături! (VEZI ŞI: Fosta ministresă de la Fonduri Europene a apărut la birou după ce premierul Tudose a schimbat-o cu Marius Nica. A demisionat, dar subalternii de la minister tot pe ea o ştiu de şefă!)
Poate cea mai cunoscută funcţie publică îndeplinită de Alexandru Athanasiu a fost cea de ministru al Muncii, între 1996 şi 1999, sau cel puţin aşa se gândesc la el românii, chit că, ulterior, a mai deţinut şi portofoliul Educaţiei. Ba, mai mult, în decembrie 1999 a fost şi prim-ministru interimar, timp de zece zile, asigurând tranziţia între Radu Vasile şi Mugur Isărescu. Acum, însă, oficial, politica nu mai este pe ordinea de zi a lui Alexandru Athanasiu. Asta de cel puţin doi ani, cam de când a explodat ”Afacerea Microsoft”, unde procurorii au crezut că fostul ministru ar fi avut şi el un rol de jucat!
CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, l-a găsit pe Alexandru Athanasiu în plin exerciţiu al funcţiunii… casnice, adică alături de soţia lui, la cumpărături într-un centru comercial din nordul Capitalei. Treburile domestice nu l-au împiedicat, însă, pe fostul demnitar să-şi aducă aminte de zilele bune, căci s-a întâlnit cu un cunoscut, au ”parcat” amândoi cărucioarele şi au zăbovit la o discuţie despre… politică! Atât de prins a fost Alexandru Athanasiu de subiectele abordate, încât a stat de vorbă mai bine de 20 de minute, timp în care a pus extrem de mult patos în discuţie, a gesticulat, iar, pe alocuri, a devenit chiar nervos, după cum se poate observa în imagini! În tot acest timp, soţia l-a aşteptat răbdătoare să-şi termine pledoaria, pentru a se îndrepta apoi către casă!
În afară de pasiunea pentru politică, care nu s-a stins nici după ce Athanasiu a părăsit această zonă, fostul ”premier de zece zile” este extrem de schimbat. Anii par să-şi fi pus amprenta asupra lui, a albit şi s-a şi ”rotunjit” uşor. Este, însă, în continuare la fel de activ ca pe vremuri, atât timp cât lucrurile care contează pentru el au rămas aceleaşi! (VEZI ŞI: BREAKING NEWS! Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, ARESTAŢI în dosarul Microsoft)